miercuri, 26 ianuarie 2011

Multumim tuturor prietenilor!


Stiti vechea zicala: ajutorul vine de cand te astepti mai putin? Ei bine, weekendul trecut am avut privilegiul sa ma conving ca avem multi prieteni si Bibi a cucerit inima orasului care m-a adoptat. Clubul Rotary din Mangalia si Teatrul Agon Constanta au organizat un spectacol de teatru iar fondurile stranse au intrat in conturile clubului pentru a fi folosite de Bibi la momentul de rascruce din viata lui: transplantul de maduva.

Multumim actorilor de exceptie care au incantat spectatorii, membrilor clubului care s-au implicat in promovarea spectacolului, partenerilor media si societatilor comerciale fara de care acest eveniment nu ar fi avut loc si nu in ultimul rand, Primariei si Consiliului Local Mangalia.
De asemenea, as dori sa multumesc tuturor celor care au mers sa vada spectacolul si celor care au facut donatii. Am avut o mare bucurie sa constat ca multi tineri ( imi vine sa le spun copii, dar imi inchipui ca ei se vad deja oameni mari si chiar sunt) au venit sa vada piesa si au savurat-o pana la ultimul act, ultima scena.

Asa ca, nu putem decat sa fim optimisti ca vom strange la timp toti banii de care avem nevoie pentru ca Bibi sa ajunga si el om mare si sa multumeasca singur tuturor celor care au contribuit.
Multumim, dragi prieteni!

vineri, 21 ianuarie 2011

Am fost pe taramul sfant!


Asa cum va spuneam, ne-am pus toate sperantele in medicii de la spitalul din Hadassah, Ierusalim! Abia ne-am intors de acolo, dupa zece zile de investigatii cu intalniri cu o echipa de medici profesionisti si oameni extraordinari.

Lui Bibi i-a fost prelevata o noua biopsie de maduva si cat se afla sub anestezie au luat si sangele de care avea nevoie pentru restul testelor hematologice si genetice. A fost o mare usurare pentru mine, ca si mama, sa nu-l mai vad inlacrimat si zbatandu-se sa scape de ace.

Recomandarea lor a fost, din pacate, cea de care ne temeam: transplantul de maduva. Pentru ca Bibi este inca destul de mic, vom mai incerca o alternativa medicamentoasa si ne rugam la Dumnezeu ca aceasta sa isi faca treaba si, cum zice bunica lui Bibi, "sa-si dea drumul fabricuta de hemoglobina".

La spitalul din Ierusalim, am avut surpriza sa dam peste o maicuta romanca, buna vorbitoare a multor limbi- printre care ivrit, araba, ruseste, greceste - care ajuta pe oricine avea nevoie de o vorba buna, o imbarbatare sau de translator in fata doctorilor. Ea a fost cea care a insistat ca Bibi sa primeasca binecuvantarea preotilor de la Sfantul Mormant si de la Biserica Romaneasca din Ierusalim si multumim lui Dumnezeu ca am cunoscut-o. Nu credeam ca mai exista oameni cu suflet cald, care cu blandete si umilinta traiesc doar pentru altii.

Stiu ca ea nu este familiara cu tehnologia si nu va vedea aceste postari ( la laptop zice `sarsailă` ) insa "Multumim, maicuta Maria!"