duminică, 17 iulie 2011


Anul trecut pe vremea asta eram intr-o depresie crunta. Eram suparata pe toti si pe toate. Nu reuseam sa inteleg de ce Dumnezeu ma pedepseste asa, ce rau atat de rau am facut incat Bibi sa trebuiasca sa ispaseasca pentru mine; caci stiti cu totii ca asta e prima reactie. Toate babele, mai mult sau mai putin tinere, gandesc si unele iti mai si spun asta. De atunci si pana acum, am invatat sa trecem peste energiile negative ale unora, peste compatimirile de suprafata ale altora.

Nimic nu conteaza decat copilul meu. Si lui TREBUIE sa-i fie bine. Un an mai tarziu si jdemii de ore petrecute cu nasul in jurnale de hematologie, emailuri cu doctori de prin toata lumea si cateva raspunsuri suntem pregatiti psihic de pasul urmator. Stim ca altfel nu se poate: pentru ca lui Bibi sa-i fie bine, trebuie sa fie puternic si sa treaca peste cateva etape care includ chimioterapia dinaintea procedurii de transplant; apoi urmatoarele luni critice in care corpul lui, numit de doctori "gazda", se va lupta sa accepte maduva "oaspete" care va regenera si normaliza productia hematogena. Iar oaspetele se va instaura si va deveni parte a gazdei. Asta e singura versiune a acestei povesti. Niciun alt scenariu nu este de conceput.


Update la starea lui Bibi
Saptamana asta, dupa indelungi maraieli si frustari cu ros de umeri de ma-ma-ma si ta-ta-ta (asa vorbeste Bibi, in cate trei silabe) a iesit si dintisorul nr. 8. Sunt patru soldatei sus si patru jos. Acum ne luptam cu un stomacel intors pe dos de oboseala si caldura.

Faptul ca voi sunteti alaturi de noi inseamna enorm de mult- nu doar psihic, ci si financiar. Sunt mailuri de incurajare, telefoane venite de unde nu ma astept, de la oameni cu sau fara posibilitati materiale, de la mamici empatice sau batrani, care au citit despre povestea lui Bibi cat erau ei insisi in spital. Fiecare vorba buna si fiecare banut conteaza. Pentru ca mai avem un drum lung pana sa strangem suma necesara.484343 lei nu sunt doar niste cifre: e o suma care pentru noi inseamna viata iar pentru spital inseamna o factura. Atat ne lipseste ca sa incepem acel capitol din povestea noastra cu final fericit.

Va multumim pentru sprijinul vostru!

Later edit: Povestea noastra a aparut si in nr. 14 al revistei Ioana. Multumim Marei Wagner pentru suport.

1 comentarii:

Mihaela spunea...

Lore,ma bucura tare mult optimismul din cuvintele tale,asa si trebuie sa fie!
toate eforturile voastre si ale lui BIBI,care este un luptator,va vor fi rasplatite intr-un final!v aimbratisez si sunteti in gandurile mele mereu!

Trimiteți un comentariu